De ce întotdeauna apreciem atât de mult lucrurile după ce se duc pe apa Sâmbetei? (de la mâncărurile pe care le-am avut în frigider și de care avem poftă dupa ce s-au terminat până la moartea unei persoane...cu care nu am avut tangențe, dar care după moarte se situează în centrul nostru de interes) De ce suntem atât de ocupați, încât uităm să ne mai bucurăm de lucrurile mărunte?( de șerbetul diluat cu apă, de gumele Turbo, de eugenii, acadele, jocuri) Unde se duc toate astea?
Cred că frumos ar fi dacă aceste lucruri ar ramâne ascunse undeva departe, departe de gândurile noastre, căci de fiecare dată când apar sunt luate de norii gândurilor pufoase. De ce să mai fugim atât? Unde ajungem cu toată amânarea asta?
întrbările vor continua, este un cerc vicios din care nici măcar Dumnezeu nu te poate scoate pentru că și existența lui pune unor persoane semne de întrebare. Da, cunoaștrerea luciferică este infinită în timp și spațiu, în gânduri și vise, dar aceasta nu este o scuză. O întrebare pozitivă nu o va alunga la nesfârșit pe cea negativă...se vor naște alte întrebări care vor duce tot în aria de atac de care ne-am tot ascuns.
Toate întrebările de mai sus se rezumă la un singur lucru și anume lenea sau să zicem tehnologia. Vom vrea un robot sau un calculator care să se asigure în locul nostru că putem traversa, ne place mai nou sa ne mulțumim cu totul de-a gata. De ce nu apreciem lucrurile pe care le avem? Pentru că apar mereu lucruri noi care ne iau ochii, iar când nu le mai avem nici pe cele pe care le avem și nici pe cele care ne-au luat ochii nu le putem obtine...ei bine...atunci apare indignarea și nu se știe de ce, pt că Dumnezeu, vorba aia, ”ne dă, dar nu ne bagă și în sac!”
De ce suntem atât de ocupați încât uităm să ne mai bucurăm de lucrurile mărunte? Pentru că individualismul este în continuă creștere, pentru că viața a devenit o adevarată cursă a cailor ÎMPOPOȚONAȚI si ÎMBIBAȚI cu parfum, pentru că a aparut moda ”ce face omul face și maimuța”, situație în care oameni nu sunt atât de mulți( iar aceia care mai sunt, devin claustrofobi din cauza numărului ridicat de maimuțe”). Lucrurile mărunte ne fac sa zâmbim chiar și atunci când suntem într-o situație ”a naibilui” de stresantă, lucrurile mărunte leagă prietenii( oricât de absurd ar parea...poți lega o prietenie cu o persoană vorbind despre Șerbet), lucrurile mărunte fac și generațiile viitoare să râdă. Nimic nu este întâmplător...un lucru oricât de mărunt este, fă-ți timp pentru el. Nu poți ști când mai ai ocazia să te bucuri de el ca prima dată când ți se iveste ocazia.
Amânarea...”Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”..hmm simt miros de vorbă demodată alias comunistă. Merge cu târâita în zilele noastre, observăm asta tot mai des și acest lucru nu ne face să fim mai buni ci din ce în ce mai leneși, delăsători. Amânarea asta nu face decât să umple ziua de mâine, sau mai rău, să îți încurce planurile de mâine atât de tare încât să intri în belele și mai mari; după ce se întâmplă una din aceste două mirifice posibilități...spunem că ”de mâine nu mai fac greșeala asta”pentru că se presupune că am dat cu capul de pragul de sus...însa am dat și degeaba. Când e vorba de simțit bine, distracție și voie bună...AMÂNĂM. E mult mai ușor, de parcă veșnicele cuvinte ”vedem noi ce-om face” vor rezolva totul a doua zi, fără efortul nostru.
Nu am descoperit nici mersul pe jos și nici apa caldă...din păcate s-a întâmplat asta acum mult timp, însă CHIAR suntem prea ocupați pentru a ne acorda timp noua înșine, acei noi interiori și nu noi ca aparențe(ajutate de briz brizuri și haine de firmă). Ce am scris mai sus se aplică la toată lumea, inclusiv la mine...toți trecem pe străduța asta, acum sau mai târziu, important este cu ce ramanem după aceste calătorii fugitivo-negative.
Unicii vinovați suntem noi...pentru că în loc de ”PoT FACE ASTA!”, ne punem întrebarea ”DACĂ NU POT FACE ASTA?”; de ce să nu putem face asta? Mintea omului are o putere foarte mare, trebuie doar antrenată, precum mușchii: poți ridica mai mult dacă faci foarte multe ridicari cu greutăți din ce în ce mai mari, dacă nu...rămânem la căratul sacoșei, pe jumătate goală. Gandiți-vă puțin și la ceea ce a fost pentru că ”istoria se repetă”,iar capacitatea de a acționa nu se masoară în numărul de pumni și picioare ci în tehnica de atac!
