vineri, 2 august 2013

Lăsaţi-vă mintea să danseze!



      De ce iubesc muzica? Voi de ce iubiti muzica? Eu o iubesc pentru că îmi caţără gândurile în cel mai înalt loc posibil şi le lasă acolo să tremure de frică, amorţindu-le în cele din urmă. Ascultam zilele astea melodia celor de la Avicii feat.Aloe Blacc - Wake me up şi… pur şi simplu am simţit un gol în stomac; si asta nu doar din cauza versurilor ci din cauza amintirilor, care îmi treceau prin faţa ochilor ca şi cum ar fi avut loc în acel moment. Era o senzaţie ciudată pe care o pot exprima doar metaforic (dar şi atunci îşi pierde din intensitate) :parcă sunetele îmi luaseră la dans tot organismul, iar el devenise unul cu gândurile mele.
       Cum ne explicăm faptul că indiferent de stare, muzica are un impact asupra noastră? Când suntem supăraţi şi ascultăm muzică, fie plângem fie ne revenim subit. Eu zic că e fantastic cum ceva atât de comun nouă ne poate schimba starea de spirit. Ea este singura capabilă să fugă cu amintirile noastre pentru câteva mmomente, ea este cea care poate aduce buna dispoziţie, aducând cu ea gandurile pozitive. Indiferent de gen: hip-hop, muzică populară, manele, rock, mintea o ia razna şi odată cu ea întregile acţiuni de după. Îndrăznesc să spun că suntem apă şi sunet pentru că el şi mintea noastră pot face minuni.

Cu alte cuvinte, muzica este doar o pastila pentru suflet, iar noi avem nevoie de ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu